FAIL (the browser should render some flash content, not this).
Cronologie
Ultimele 5 articole:
Linkuri utile:
Abu Huraira

ABU HURAIRAH (radiy-Allahu ‘anhu): Naratorul multor relatari profetice (d. 57 A.H.)

Pentru orice musulman numele lui Abu Huraira este unul nepretuit, fiind corelat in cel mai stralucit mod de relatarile in legatura cu profetul Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam). Astfel, numai eroul nostru este responsabil de conservarea si transmiterea a peste 1.000 de hadisuri, lucru mult mai interesant daca tinem cont ca Abu Huraira a avut onoarea sa stea in compania profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) doar o perioada scurta de patru ani (din cei 23 de ani de profetie). Cum sa ne explicam acest fenomen unic, cel al unui barbat care, desi a fost in preajma Profetului numai patru ani, a relatat mult mai mult decat altii care l-au insotit perioade indelungate de timp ? Raspunsul isi gaseste corespondenta in doua trasaturi specifice eroului nostru : prima si cea mai relevanta este memoria sa, iar cea de-a doua – disponibilitatea maxima de a invata de la Profet, dusa atat de departe, incat cu greutate se indeparta de el, numai noaptea. Abu Huraira era unul dintre cei numiti Ahl-ussuffah, despre care aproape se poate spune ca a trait in umbra moscheii Profetului, din moment ce la vremea respectiva nu avea nici sotie si nici copii in legatura cu care sa-si faca griji. Mai mult, dorinta eroului nostru de a invata cat mai mult posibil de la profesorul sau, profetul Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam), a exercitat o asemenea influenta asupra sa, incat aproape ca s-a rupt de toate activitatile lumesti, uitand pana si de procurarea painii pe care s-o guste. Se spune ca eroul nostru ajunsese chiar sa petreaca mai mult de o zi intreaga fara sa bage ceva in gura, ceea ce i-a pus la grea incercare organismul.

In legatura cu memoria sa de exceptie, tot istoria ne spune ca, odinioara, guvernatorul Marwan ibn Al-Hakam l-a rugat pe Abu Huraira sa-l invete cateva dintre vorbele profetului Muhammed (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam), in acest sens dand dispozitie unui scrib sa ia loc in spatele unui paravan si sa noteze tot ceea ce relatase pana atunci eroul nostru. Un an mai tarziu l-a chemat pe Abu Huraira la el si l-a intrebat despre respectivele relatari. Spre surprinderea lui Marwan, acesta a reluat relatarile cuvant cu cuvant, fara sa adauge sau sa omita macar un singur cuvant. Spiritul patrunzator in domeniul stiintei de care a dat dovada Abu Huraira este bine reliefat in urmatoarea intamplare. Zaid ibn Thabit relateaza, „Odata ce ma rugam lui Allah in moschee impreuna cu Abu Huraira, un prieten al nostru, Profetul a intrat si ni s-a alaturat, cerandu-ne sa continuam. Prietenul meu si cu mine ne-am rugat primii, iar Profetul a spus, ’Amin’. Dupa care, Abu Huraira a mai adaugat, ’O, Allah. Cer de la Tine ceea ce Te-a implorat prietenul meu, in plus Iti cer sa-mi oferi stiinta pe care sa n-o uit vreodata.’ La care Profetul a raspuns, ’Amin.’ ”

Asa cum era firesc, ca un drept-credincios si un bun cercetator in chestiuni religioase, Abu Huraira, in afara faptului ca isi incuraja prietenii sa invete cat mai mult, el insusi si-a asumat raspunderea sa le predea tot ceea ce acumulase. Si acest lucru a inceput chiar din propria casa (de unde este normal sa inceapa sa se manifeste harul daruirii), eroul nostru ostenindu-se sa o invete Islamul pe mama sa draga, careia i-a aratat un respect deosebit. Cu toate eforturile, insa, ea nu s-a dovedit atat de receptiva la invataturile fiului sau, preferand sa ramana prada necredintei. Intro zi, Abu Huraira a mers la Profet (salla-Llaahu ’alayhi wa-sallam) avand ochii inecati in lacrimi. Intrebat fiind care este necazul sau, i-a spus ca in momentele cand depunea eforturi sa ii vorbeasca mamei sale despre Islam, aceasta se revolta, spunand cateva cuvinte nepotrivite despre Profet. Apoi, l-a rugat sa se roage pentru calauzirea sa, ceea ce a si facut, „O Allah ! Ofera-i calauzirea Ta mamei lui Abu Huraira.” Abu Huraira s-a luminat la fata si s-a grabit catre casa sa-i duca mamei vestile, relatand, „Cand am ajuns in dreptul usii, am gasit-o inchisa, iar din interior razbatea zgomotul facut de cineva care sa spala. Mama mi-a strigat, ’Asteapta Abu Huraira !’ Si dupa ce s-a imbracat a iesit afara, spunand, ’Marturisesc ca nu exista alta divinitate in afara de Allah si recunosc ca Muhammed este Mesagerul Sau.’ Am alergat intrun suflet inapoi la Profet, plangand de bucurie ...”

Asa cum am mentionat mai devreme, lui Abu Huraira ii placea sa-i vada pe ceilalti incalzindu-se la lumina stiintei. Intro buna zi i-a urmarit cu privirea pe comerciantii ocupati cu obiectul muncii lor, strigandu-le, „Cat de mult pierdeti voi !” Oamenii l-au intrebat, „Ce vrei sa spui ?” Abu Huraira le-a raspuns, „Voi va pierdeti vremea aici, timp in care [in alt loc] se distribuie averea Profetului. Nu doriti sa mergeti si voi acolo sa va luati partea voastra ?” Oamenii au ridicat mirati din sprancene, „Unde este acel loc ?” Si le-a raspuns, „La moschee.” Si cu mic cu mare au alergat cu totii la moschee, timp in care Abu Huraira i-a asteptat. Cand s-au intors, i-au reprosat, „Am mers la moschee, dar nu am vazut nimic care sa se imparta.” „Nu era nimeni acolo ?”, i-a intrebat. Ei au marturisit, „Am zarit cativa oameni care se rugau si pe altii care recitau Coran si studiau chestiuni religioase.” Atunci, le-a spus, „Aceasta este averea pe care ne-a lasat-o Profetul.”

Dar dragostea pentru invatatura si memoria sa de exceptie nu au reprezentat singurele calitati ale eroului nostru. Pe langa acestea, Abu Huraira era cunoscut pentru smerenia, generozitatea si evlavia sa. Chiar daca s-a casatorit mai tarziu cu femeia pe care o slujise si a fost numit guvernator al Bahreinului si Medinei de catre diferiti califi, smerenia si evlavia nu l-au parasit niciun moment. Se stie ca Abu Huraira a fost barbatul care isi petrecea zilele in post si noptile in rugaciune. Obisnuia sa se roage o treime din noapte, dupa care isi trezea sotia care avea disponibilitatea sa continue rugile pentru a doua treime din noapte si, la final, se trezea fiica lor care termina rugaciunile in ultima treime din noapte.

Datorita acestor calitati si contributiei sale inestimabile la conservarea hadisurilor profetice, Abu Huraira si-a castigat locul sau de seama printre eroii istoriei Islamului.

 


Sursa: Mahmoud Esma'il Sieny - "Heroes of Islam", Editura Darussalam, King Saud University, Riyadh, K.S.A, 2000.

Traducere: AbdurRahman